De trei zile încerc să scriu o postare despre Yoxo și una despre schadenfreude, iar asta pentru că nu reușesc să termin cartea despre spectrul aneurotimiei. Totul mi se pare inutil. Sunt incredibil de supărată din cauza asta. Tentativa mea de reintegrare în societate, după trei ani de izolare completă, a eșuat total.
Nu știu ce am să fac, dar La naiba cu inevitabil va fi bine. Este gaslighting.
Din disperare, am apelat la ChatGPT să scrie ceva în locul meu. După cel puțin două sute de încercări am renunțat exasperată: de fiecare dată textul era aberant, manipulator, fixat pe detalii irelevante și plin de cuvinte de umplutură precum „concluzie simplă”, „beneficiu real” etc.
L-am întrebat: ce înseamnă „concluzie simplă”? Există și concluzie complicată? Dacă un raționament ajunge la o concluzie, atunci ea este pur și simplu concluzie. Adjectivul „simplu” nu adaugă nimic la sens, este doar un ornament. Bibelou. Și bibelourile nu mi-ai plăcut niciodată. Dar ce la modă au fost pe timpul comuniștilor.
La fel și cu expresia „beneficiu real”. Beneficiul, prin definiție, este un lucru bun, o valoare, ceva pozitiv. Nu putem vorbi de „beneficiu fals” sau „beneficiu ireal”. Dacă e nevoie să precizezi că un beneficiu e „real”, nu vorbești despre un beneficiu, ci despre manipulare.
Acestea sunt exemple de umpluturi retorice: adjective sau calificative lipite de substantive, fără rol informativ, menite doar să creeze impresia de claritate, simplitate sau onestitate. În realitate, ele maschează lipsa de conținut. Cititorul e lăsat să creadă că a primit o explicație, dar a primit doar un efect stilistic. Și sunt super sensibilă la calificativele astea absurde.
În aprilie am publicat în limba engleză cartea The Language of Illusion. În ea am analizat tocmai aceste mecanisme prin care limbajul devine instrument de manipulare în masă. Inteligențele artificiale reproduc și multiplică aceste formule de umplutură la scară uriașă: fiecare răspuns este presărat cu „simplu”, „real”, „important”, „clar”, „concret” – termeni care nu clarifică nimic, ci doar dau iluzia clarității.
Pe cuvânt de pionier, poate e vina afantaziei panmodale, dar mă scot din sărite termenii de umplutură care nu fac decât să distorsioneze înțelesul și adjectivele folosite abuziv ca trucuri persuasive.
Alt exemplu: „psihopații au adesea lipsă de empatie”.
Am rămas mască. Cum adică „adesea”? Vrei să spui că există psihopați cu empatie?
Bineînțeles că s-a justificat în fel și chip, ca să cadă în picioare, ca de obicei. Și cine se fofilează așa, fără să-și asume responsabilitatea? Narcisiștii și psihopații.
Am încercat și cu Gemini, DeepSeek, Copilot, dar rezultatul a fost la fel de inutil. Nu înțeleg cum poate un scriitor să lucreze cu aceste inteligențe artificiale. Pentru mine, ele funcționează într-un singur fel: scriu eu, apoi le dau textul să-l corecteze. Nici să dictez nu pot, pentru că rezultatul este la fel de haotic. Dar dacă scriu direct în limba engleză și apoi dau textul la corectat, atunci ChatGPT mă ajută foarte mult, recunosc, mai ales în privința gramaticii mele, care lasă de dorit.
Mă frustrează însă că în limba română textele generate de AI sunt de-a dreptul ridicole. L-am acuzat că-și bate joc de limba mea, că e iliterat, că nu-i pasă să scrie corect.
Îți dai seama? Am ajuns să mă iau la harță cu AI-urile. Zile urâte am ajuns.
Ori de câte ori văd pe Facebook postări promoționale, îmi sare imediat în ochi lipsa de autenticitate și știu că nu sunt scrise de mâna celui care le semnează. Niciun român care își respectă limba maternă nu ar scrie: „m-am dus la job și busul a avut o oră întârziere”.
Avem cuvintele noastre: „serviciu” și „autobuz”. De ce nevoie ai de cuvinte englezești? Ce are limba română de te scârbește așa? Ce vrei să demonstrezi? Că știi engleză? Cauți validare? Admirație?
Sau vrei ca adolescenții să rezoneze cu tine?
Da. știu, totul este pentru câștig și fiecare e liber să facă ce vrea. Nu e treaba mea cum scriu alții. Treaba mea este cum scriu eu.
Și totuși, de ce să ne mutilăm limba până în punctul în care nu mai recunoaștem fraza ca fiind românească? Nu e destul că ne ducem de râpă ca națiune, încât să mai renunțăm și la cuvintele care ne dau denumirea de români?
Mă revoltă postările influențărilor pline de englezisme și expresii trase de păr, unde este evident că nu s-au străduit nici măcar să editeze. De ce editeze când cuvântul @cool, atrage atenția?
Da, limbile se transformă în timp – aceasta este legea lor –, dar ceea ce se întâmplă acum este o deformare brutală, accelerată de rețelele sociale și de tehnologiile care le hrănesc. Sunt absolut oripilată.
Știu, mulți se revoltă că încă folosesc Facebook. Eu nu. A fost prima rețea pe care m-am înscris și, chiar dacă mulți o disprețuiesc și o consideră o rețea a femeilor de peste cincizeci de ani naive, nu mai îmi pasă. Oricum, în câteva luni împlinesc și eu cincizeci. Rămân pe Facebook până mă dau afară. Nu sunt acolo pentru a socializa, ci pentru a împărtăși din munca mea și pentru a păstra legătura cu prietenii de departe. Dar îmi dau seama că, pe măsură ce trece timpul, dialogul se stinge și rămân doar clișeele și textele mecanice scrise de roboți.
Am scris această postare dintr-o disperare reală: în ultimele două săptămâni nu am reușit să public nimic pe cele peste 120 de bloguri ale mele. Un singur articol pe LinkedIn m-ar fi ajutat să nu mă simt atât de inutilă și dezamăgită de mine însămi. Mă apasă inutilitatea acestei incapacități cognitive și faptul că tehnologia, în loc să mă ajute, mă încurcă și mă frustrează și mai mult.
Și totuși, pentru că n-am reușit să scriu nimic despre beneficiile unui număr de telefon de la Yoxo: dacă ai nevoie de un număr nou sau vrei să renunți la abonamentul scump pe care îl ai, aruncă o privire pe Yoxo.
M-aș bucura dacă ai folosi linkul meu de recomandare https://yoxo.onelink.me/f8ly/qcq78kzw că dacă decizi să treci la ei, poate obțin și eu o lună gratuită.
La cât câștig din vânzarea cărților mele, în ritmul acesta rămân fără cartelă la telefon. Oferta lor de 9 lei pe lună nu-mi folosește la nimic, pentru că eu nu vreau să sun oameni sau să le scriu mesaje, am nevoie doar de internet. Și degeaba oferă internet nelimitat la 19 lei pe lună, dacă eu am și alte facturi de plătit.
Și când mă gândesc că unii dintre cei care citesc aceste rânduri se vor bucura, cu schadenfreude, că încă n-am ajuns stabilă financiar din scris, mă întristez și mai mult. Dar nu pot să condamn pe nimeni: schadenfreude este involuntar. Tocmai asta mă sperie – dacă atât de mulți oameni simt involuntar plăcere când altuia îi merge rău, ne mai putem numi noi oameni?
Doamne, ce postare aberantă. Dar trebuie să o public, altfel am pierdut alte trei ore pentru nimic.
Schadenfreude este termen german care înseamnă bucuria pe care cineva o are atunci când altcineva pățește un rău sau are un eșec.
Dacă tu știai asta, felicitări. Eu numai în 2025 am auzit termenul. Bucuria răutăcioasă... neumană zic eu, dar crezi nu crezi, este involuntară și extrem de... frecventă.
.jpeg "Cristina Gherghel, cercetător în psihologie neurodezvoltațională și neurodivergență.")
