Alegeri prezidențiale 2025: când liderul nu are suflet, dar are aplauze

Autoritarismul ca simptom al unei națiuni nediagnosticate
Trăim într-o epocă în care mintea colectivă nu mai e ghidată de idei, ci de afecte brute. Șocul, senzaționalul, intimidarea — toate acestea țin loc de argument. Nu este doar o criză politică. Este o criză cognitivă și morală, iar alegerile prezidențiale din 2025 reprezintă o oglindă directă a acestei crize.

România nu mai votează pe baza unor programe sau doctrine. 
Votăm impulsuri. 
Votăm traume. 
Votăm frici și dorințe neexprimate, reciclate în promisiuni autoritare.

Alegerile din 2025 nu sunt despre stânga sau dreapta, ci despre cine suntem ca societate: un popor matur sau o populație captivă în reflexul obedienței.

Trăiesc cu afantazie și asenzorie — adică fără imagini mentale, fără ecouri senzoriale. Nu pot evada din real în proiecții. Tot ce percep e concret, direct, procesat fără romantizare. Acest tip de neurodivergență mă face mai precisă.

Nu văd promisiuni. Văd comportamente. 
Nu aud discursuri. Aud manipulare. 
Iar ceea ce observ acum în spațiul politic românesc, în pragul acestor alegeri, este o escaladare a discursului autoritar, a gesturilor de forță, a idolatrizării agresivității.

Avem în cursă un candidat care nu ascunde nimic: domină, impune, sfidează. Comportamentele sunt acolo, clare, repetitive — exact ca în orice relație abuzivă. Și totuși, pentru o parte din electorat, acest profil nu ridică semnale de alarmă. Din contră, pare „convingător”.

De ce? 

Pentru că o societate traumatizată nu recunoaște pericolul în abuz. Îl confundă cu protecția.
Abuzul politizat, în țări ca România, este prezentat ca „ordine”. Este vândut ca „forță”, ca „verticalitate”, ca „om hotărât”. Dar forța care nu respectă legea e doar o altă formă de slăbiciune mascată.

Nu sunt analist politic. Dar sunt analist al traumei și comportamentelor coercitive. Iar ceea ce văd în discursul acestui candidat la președinție este un tipar familiar oricărui supraviețuitor de abuz:

• Lipsa empatiei 

• Tonul de comandă

• Zâmbetul rece, superior

• Limbajul gestual al dominării

• Răsturnarea valorilor (supunerea e numită loialitate, frica e numită înțelepciune)

Românii nu aleg un program politic. Aleg un raport de putere. O restaurare imaginară a unei demnități pierdute.
Dar în 2025, acest vot nu este inofensiv.
Este o declarație morală.

Dacă alegem un profil abuziv la conducerea țării, nu ne apărăm. Ne pedepsim. Ne reconfirmăm lipsa valorii. Ne învățăm copiii că frica e strategie, că umilința e adaptare, că țipătul e conducere.

Ce alegem în alegeri devine norma socială.
Ce validăm prin vot devine cod de conduită.
Ce aplaudăm în campanie se multiplică în instituții.

În fața unei figuri autoritare, nu există neutralitate.
Ori te supui, ori o confrunți.
Prin vot sau prin tăcere, alegerea devine participare.

România nu are nevoie de idolii fricii. Are nevoie de claritate. De echilibru. De lideri care știu să respecte, nu să domine.
Alegerile prezidențiale din 2025 nu sunt despre cine câștigă. Sunt despre cine devenim.